Vlădeasa
Nessun grado di pericolo attuale.
Avalanche Activity
Buletin nivometeorologic pentru perioada: 04.02.2026 ora 20 - 06.02.2026 ora 20
Temperaturi peste norme. Precipitații mixte sub 1800 m, ninsori în zonele înalte.
MUNȚII FĂGĂRAȘ și BUCEGI
RISC 3 - ÎNSEMNAT
La peste 1800 m: Stratul de zăpadă păstrează în ansamblu structura din ultimele zile, prezentând în continuare o rezistență medie în primii 30 cm. În zona crestelor se întâlnesc numeroase plăci de vânt, pe versanți cu orientări diferite, cele mai recente fiind formate pe versanții nordici. Vântul puternic din următorul interval va duce la apariția unor plăci consistente pe versanții nordici și vestici. Sunt așteptate precipitații însemnate cantitativ pe parcursul zilei de 05 februarie, care vor depune local 10-15 cm de zăpadă proaspătă și izolat mai mult. Temperaturile diurne situate la orele prânzului la valori ușor pozitive la altitudini de 1800-2100 m vor duce la umezirea și îngreunarea stratului și la potențiale curgeri pe anumiți versanți mai înclinați de la aceste altitudini. În profunzime se întâlnește un strat compus din cristale fine și fațetate, cruste mai vechi, iar spre sol cristale tip cupă, care pot favoriza în cazuri izolate și în special la supraîncărcări mari ale zăpezii alunecarea straturilor superioare. Pe unele văi depozitele de zăpadă sunt consistente, local de peste 2 metri. În zona crestelor sunt formate cornișe. Pe pantele înclinate și mai ales la supraîncărcări va exista riscul declanșării unor avalanșe de dimensiuni medii și mari, care să angreneze stratul nou și cel mediu stabilizat din partea superioară și pe alocuri unele din profunzime, precum și unele plăci de vânt formate în zonele înalte - risc însemnat (3). Sub 1800 m: Stratul de zăpadă e mai consistent la altitudini de 1500-1800 m, în special pe versanții sudici ai masivului Făgăraș și este parțial umezit. Temperaturile ridicate și precipitațiile lichide vor duce la tasarea și pe alocuri la topirea stratului. Se mențin condițiile pentru unele curgeri sau avalanșe de dimensiuni mici și izolat medii, în special la altitudini de 1600-1800 m, cu precădere la supraîncărcări ale stratului - risc moderat(2).
Buletin nivometeorologic pentru perioada: 04.02.2026 ora 20 - 06.02.2026 ora 20 CARPAȚII MERIDIONALI: MUNȚII ȚARCU-GODEANU, PARÂNG-ȘUREANU
RISC 3- ÎNSEMNAT
La peste 1800 m: Stratul de zăpadă se menține instabil în primii 30 cm, fiind mai consistent pe versanții sudici. Stratul își păstrează în ansamblu structura din ultimele zile, cu câțiva cm de zăpadă proaspătă la suprafață, iar în profunzime cu cristale fine și fațetate, precum și cu câteva cruste de gheață, iar spre sol cu cristale tip cupă, în special pe versanții nordici, care pot favoriza în cazuri izolate apariția unor avalanșe care să angreneze straturile de deasupra. Temporar va mai ninge slab. În zona crestelor se întâlnesc plăci de vânt mai vechi, pe versanți cu orientări diferite și se regăsesc unele cornișe de mari dimensiuni, care se pot rupe. Temperaturile diurne ușor pozitive de la altitudini de 1800-2100 m vor duce la umezirea zăpezii și la potențiale curgeri pe versanții înclinați. Pe unele văi depozitele de zăpadă sunt consistente, depășind izolat 1.5-2 metri. Pe pantele înclinate, mai ales la supraîncărcări, se va menține riscul declanșării unor avalanșe de dimensiuni medii și izolat mari, care să angreneze stratul superior, încă instabil, precum și unele straturi subiacente sau plăcile de vânt formate în zonele înalte - risc însemnat(3). Sub 1800 m: În masivele Godeanu și Țarcu stratul de zăpadă este în continuare consistent, în special pe versanții sudici, la altitudini de peste 1500 m. Vremea caldă și ploile vor duce la umezirea și îngreunarea stratului. Sunt condiții pentru curgeri sau pentru producerea unor avalanșe de dimensiuni medii și izolat chiar mari spre altitudini de 1600-1800 m, riscul fiind prezent în special la supraîncărcări ale stratului - risc însemnat(3). În masivele Parâng și Șureanu, stratul are dimensiuni mai reduse sub 1800 m, exceptând unele văi restrânse ca areal. Vor fi condiții pentru avalanșe de dimensiuni mici și izolat medii - risc moderat(2)
CARPAȚII ORIENTALI: MASIVELE RODNEI, CĂLIMANI-BISTRIȚEI
RISC 3- ÎNSEMNAT
La peste 1800 m: În partea superioară a zăpezii întâlnim un strat subțire de zăpadă recentă și unele cruste de gheață, iar în profunzime un strat mediu stabilizat în primii 20-30 cm. Temporar va mai ninge, în general slab, iar stratul va avea unele creșteri nesemnificative. Temperaturile ușor pozitive de la 1800-2000 m vor umezi ușor stratul, izolat fiind condiții pentru unele curgeri. În zona crestelor se întâlnesc numeroase plăci de vânt, de grosimi variabile. Depozite mai consistente se întâlnesc pe văile adăpostite. Pe pantele înclinate va exista riscul de curgeri sau al declanșării unor avalanșe de dimensiuni mici sau medii, care să angreneze plăcile de vânt prezente în zona crestelor și stratul umezit din partea superioară, mai ales la suprasarcini. Riscul va fi însemnat(3). Sub 1800 m: stratul de zăpadă este mai consistent la altitudini de peste 1500 m, iar pe unele văi umbrite se întâlnesc depozite însemnate. Zăpada se va umezi și îngreuna pe fondul vremii calde, iar la suprafață se vor forma cruste temporare de îngheț. Se mențin condițiile pentru unele curgeri sau avalanșe de dimensiuni mici și izolat chiar medii pe unele văi apropiate de 1800 m, cu depozite mai consistente, riscul fiind prezent la supraîncărcări - risc moderat(2) . Notă: În funcție de evoluția vremii și a stratului de zăpadă, buletinul nivologic va fi reactualizat.
Buletin nivometeorologic pentru perioada: 04.02.2026 ora 20 - 06.02.2026 ora 20 CARPAȚII ORIENTALI: MASIVUL CEAHLĂU
RISC 1 - REDUS
Temperaturile se vor situa ușor peste cele normale ale perioadei. Temporar se vor mai semnala ninsori slabe la peste 1600 m. Stratul se va umezi ușor. Vor fi condiții pentru unele avalanșe de dimensiuni mici pe pantele mai înclinate, prin alunecarea stratului de zăpadă incomplet stabilizat din partea superioară, riscul fiind prezent la supraîncărcări - risc redus (1).
CARPAȚII OCCIDENTALI
RISC 2 - MODERAT
Stratul de zăpadă măsoară local 25-35 cm, cu unele depozite mai importante de zăpadă pe văile adăpostite, iar spre creste sunt formate plăci de vânt. Zăpada se va umezi și îngreuna în continuare pe fondul vremii calde și al precipitațiilor lichide. Pe pantele înclinate va exista riscul unor curgeri și al declanșării unor avalanșe de dimensiuni mici și cu totul izolat medii, care să angreneze zăpada din partea superioară, precum și plăcile de vânt formate în apropierea crestelor, mai ales la suprasarcini. Riscul de avalanșă va fi moderat(2).
Notă: În funcție de evoluția vremii și a stratului de zăpadă, buletinul nivologic va fi reactualizat.
Buletin nivometeorologic pentru perioada: 04.02.2026 ora 20 - 06.02.2026 ora 20
EVOLUȚIA VREMII DIN ULTIMELE 2 ZILE În noaptea de 02/03 februarie vremea s-a menținut rece, geroasă spre dimineață în zonele înalte. Cerul a fost temporar noros, spre variabil în cursul dimineții următoare. Local a nins slab.. Vântul a suflat moderat, cu unele intensificări temporare în zonele înalte. În 03 februarie temperaturile au crescut în întreaga arie montană, dar au rămas predominant negative. În special în masivele vestice și nordice au fost local precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare. În ziua de 04 februarie temperaturile au devenit predominant pozitive în întreaga arie montană, exceptând crestele cele mai înalte, iar în Carpații Occidentali, în nordul celor Orientali și în vestul celor Meridionali, s-a semnalat ploaie și lapoviță sub 1800 m, temporar ninsori pe creste. Vântul s-a intensificat treptat în ultimele 36 de ore în toate masivele, local cu 50-60 km/h în zonele înalte și izolat cu rafale de 80 km/h pe crestele Meridionalilor și Occidentalilor, viscolind zăpada în apropierea crestelor. Local s-a semnalat ceață, asociată izolat cu depuneri de chiciură. Stratul de zăpadă a scăzut ușor sub 2000 m în masivele vestice și sudice și a rămas relativ neschimbat în Carpații Orientali, cu unele creșteri nesemnificative pe fondul unor ninsori slabe sau a unor scăderi provocate de vânt. Stratul de zăpadă în platformele stațiilor meteorologice măsura, în data de 04,02.2026, ora 14: Carpații Meridionali: 170 cm la Vârful Omu, 123 cm la Bâlea-Lac, 112 cm la Țarcu, 45 cm la Cuntu, 26 cm la Sinaia, 20 cm la Parâng, 21 cm la Păltiniș, 10 cm la Predeal, 15 cm la Fundata și 1 cm la Voineasa. Carpații Orientali: 49 cm la Lăcăuți, 60 cm la Călimani, 36 cm la Bucin, 30 cm la Iezer-Rodnei, 25 cm la Ceahlău, 10 cm la Poiana Stampei, 13 cm la Penteleu Carpații Occidentali: 55 cm la Semenic, 33 cm la Stâna de Vale, 24 cm la Roșia Montană, 27 cm la Vlădeasa 1800
PROGNOZA VREMII PENTRU INTERVALUL 04.02.2026 ora 20 - 06.02.2026 ora 20 Vremea se va încadra în limite termice situate peste cele normale ale perioadei. Cerul va fi temporar noros. Pe arii relativ extinse în Carpații Meridionali și Orientali și local în cei Occidentali, se vor semnala precipitații predominant sub formă de ploaie și lapoviță la altitudini de sub 1800 m, ce vor depune pe alocuri polei, iar în zonele înalte ninsori viscolite. Cantitățile de apă vor atinge local 20-25 l/mp în masivele Bucegi, Făgăraș și în Carpații de Curbură, în special pe versanții sudici. La peste 1800 m în masivele Făgăraș și Bucegi se vor depune local 10-15 cm de zăpadă. Stratul de zăpadă va diminua la altitudini joase. Vântul va prezenta intensificări temporare de 50-70 km/h din sector sudic în zonele înalte din toate masivele, cu rafale ce vor atinge 80-100 km/h pe crestele Meridionalilor. Local se va semnala ceață, asociată izolat cu depuneri de chiciură pe creste. Temperaturi prognozate în intervalul 04.02.2026 ora 20 - 06.02.2026 ora 20: Peste 1800 m: temperaturi minime: în general între -7..-2 grade temperaturi maxime: în general între -4..3 grade, cu cele mai ridicate valori în masivele vestice Sub 1800 m: temperaturi minime: în general între -3..2 grade temperaturi maxime: în general între 2..7 grade, cu cele mai ridicate valori în masivele vestice
mtg. Udo Reckerth Notă: În funcție de evoluția vremii și a stratului de zăpadă, buletinul nivologic va fi reactualizat.
Legendă
Principalele mecanisme ce conduc la declanșarea avalanșelor
Zăpadă viscolită cu formare de plăci de vânt
Alunecarea întregului strat
Zăpadă proaspătă
Strat de instabilitate
Zăpadă umedă
Căsuțele marcate cu gri reprezintă expoziția versanților cu risc
Contact: e-mail: [email protected] ; Sibiu, Strada Someșului nr.49, tel. 0770714242; 0269235145
Bulletin data: Administrația Națională de Meteorologie (via EAWS / avalanche.report)