Romania
Aucun niveau de danger actuel.
Avalanche Activity
Buletin nivometeorologic pentru perioada 27.03.2025 ora 20 - 31.03.2025 ora 20
Precipitații importante. La peste 2000 m va ninge și vor fi intensificări ale vântului
CARPAȚII MERIDIONALI: masivele BUCEGI, FĂGĂRAȘ,, PARÂNG, ȚARCU-GODEANU
RISC 2- MODERAT
La peste 1800 m se va depune un strat nou de zăpadă, local însemnat, ce va depăși 30..40 cm mai ales pe versanții sudici ai Carpaților Meridionali, la peste 2000 m. Acest strat va putea aluneca peste stratul vechi existent, mai ales pe pantele înclinate cu acumulări mai consistente, ducând la declanșarea de avalanșe mici sau medii, riscul fiind amplificat la supraîncărcări. În cazuri izolate, avalanșele pornite de la altitudini înalte pot coborî sub altitudinea de 1800 m - risc moderat (2) La altitudini mai mici de 1800 m stratul de zăpadă este în mare parte topit, exceptând pantele sau văile umbrite, unde mai întâlnim zăpadă veche. Precipitațiile sub formă de ploaie vor favoriza în continuare diminuarea stratului de zăpadă rămas.
Notă: În funcție de evoluția vremii și a stratului de zăpadă, buletinul nivologic va fi reactualizat.
Buletin nivometeorologic pentru perioada 27.03.2025 ora 20 - 31.03.2025 ora 20 CARPAȚII ORIENTALI: RODNEI, CĂLIMANI-BISTRIȚEI, CEAHLĂU
RISC 1 - REDUS
La peste 1800 m stratul de zăpadă s-a redus semnificativ și este în mare parte discontinuu și umezit, fiind depus peste zăpada mai veche și compactată. Precipitațiile mixte care vor urma, vor depune un strat nou de zăpadă la peste 2000 m, strat izolat mai consistent. Acest strat poate aluneca peste cel vechi, favorizând unele curgeri sau avalanșe de mici dimensiuni. Riscul este redus (1). La altitudini mai mici de 1800 m stratul de zăpadă este în mare parte topit, exceptând pantele sau văile umbrite, unde mai întâlnim zăpadă veche. Precipitațiile sub formă de ploaie vor favoriza în continuare diminuarea stratului de zăpadă rămas.
CARPAȚII OCCIDENTALI: MUNȚII VLĂDEASA - MUNTELE MARE
Stratul de zăpadă este în mare parte topit, exceptând unele văi sau pante umbrite, unde mai întâlnim zăpadă veche. Precipitațiile predominant sub formă de ploaie vor reduce în continuare zăpada rămasă. Doar izolat, la peste 1800 m, precipitațiile vor fi mixte și se poate depune un strat de zăpadă proaspătă și umedă.
.
Buletin nivometeorologic pentru perioada 27.03.2025 ora 20 - 31.03.2025 ora 20 EVOLUȚIA VREMII DIN ULTIMELE ZILE Vremea a fost în general închisă și ușor mai caldă decât normalul termic al perioadei. Cerul a fost mai mult noros. Pe arii relativ extinse s-au semnalat ploi, ce au avut mai ales caracter de aversă, iar în zonele înalte ale Carpaților Meridionali s-au semnalat precipitații și sub formă de lapoviță și ninsoare. Pe arii restrânse cantitățile de apă au depășit 10-15 l/mp. Vântul a avut rafale în general de 50-60 km/h, iar pe crestele Carpaților Meridionali a depășit izolat 80 km/h. Local s-a semnalat ceață. Stratul de zăpadă a scăzut în toate masivele, cu până la 12…14 cm și este discontinuu la altitudini mai mici de 1800 m. În data de 27.03.2025, la ora 14, stratul de zăpadă din platforma stațiilor meteorologice măsura: Carpaţii Meridionali: 71 cm la Vf. Omu, 32 cm la Bâlea-Lac, 10 cm la Vf. Țarcu Carpaţii Orientali: 57 cm la Vf. Călimani, 50 cm la Ceahlău-Toaca, 34 cm la Vf.Lăcăuți, 8 cm la Iezer Carpaţii Occidentali: petice la Vf.Vlădeasa
PROGNOZA VREMII PENTRU INTERVALUL 27.03.2025 ora 20 - 31.03.2025 ora 20 Vremea va fi în general închisă și mai caldă decât cea normală pentru această perioadă în primele două zile, apoi temperaturile vor scădea ușor și vor avea valori apropiate de normal. Cerul va fi mai mult noros și pe arii relativ extinse se vor semnala ploi, mai ales cu caracter de aversă. Prin acumulare, cantitățile de apă vor fi de 50...70 l/mp în Carpații Meridionali; cele mai însemnate cantități vor cădea în cursul zilei de 28 martie și mai ales al nopții de 28/29 martie. La altitudini de peste 2000 m, precipitațiile vor fi predominant sub formă de ninsoare și se va depune strat consistent de zăpadă, îndeosebi în Carpații Meridionali. Vor fi perioade în care vântul va avea intensificări cu viteze de 50...70 km/h, iar în vestul Carpaților Meridionali, la altitudini în general de peste 2000 m, rafalele vor fi de 75...90 km/h și va fi viscol. Trecător se va semnala ceață. Temperaturi prognozate în intervalul 27.03.2025 ora 20 - 31.03.2025 ora 20: Peste 1800 m: temperaturi minime: în general -5…0 grade temperaturi maxime: în general -2…4 grade Sub 1800 m: temperaturi minime: în general -2…4 grade temperaturi maxime: în general 4…10 grade Vânt la peste 2000 m: intensificări temporare de 70-90 km/h din sector nord-estic până în 30 martie, apoi sud-vestic Izoterma de 0 grade: coboară de la 2600-2800 m spre 2400-2600 m în prima zi, apoi treptat spre 400-600 m în ultima zi
meteorolog: Narcisa Milian
Legendă
Principalele mecanisme ce conduc la declanșarea avalanșelor
Zăpadă viscolită cu formare de plăci de vânt
Alunecarea întregului strat
Zăpadă proaspătă
Strat de instabilitate
Zăpadă umedă
Căsuțele marcate cu gri reprezintă expoziția versanților cu risc
Contact: e-mail: [email protected] ; Sibiu, Strada Someșului nr.49, tel. 0770714242; 0269235145
Bulletin data: Administrația Națională de Meteorologie (via EAWS / avalanche.report)