Bulletin d’avalanche

Romania

ANM
Voir sur la carte
Périmé — ce bulletin a expiré last year. Vous consultez des conditions passées, pas le bulletin en cours.

Aucun niveau de danger actuel.

Avalanche Activity

Informare nivometeorologică pentru perioada 28.04.2025 ora 21 - 01.05.2025 ora 21 - la peste 2200 m -

Vreme în încălzire, cu instabilitate după-amiaza și seara

CARPAȚII MERIDIONALI: BUCEGI (la peste 2200 m)

RISC 1- REDUS

La peste 2200 m, s-a mai depus un strat mic de zăpadă (până în 10 cm) în urma ninsorilor din zilele precedente. Izolat se întâlnesc unele depozite mai consistente, mai ales pe versanții nordici sau umbriți și pe firul unor văi. Zăpada se va umezi în zilele ce vin, mai ales în partea superioară, datorită temperaturilor diurne pozitive și insolației. Acest strat umezit poate aluneca peste stratul vechi și se pot declanșa unele curgeri sau avalanșe de topire de dimensiuni mici, riscul fiind amplificat la supraîncărcări - risc redus (1). Sub 2200 m stratul de zăpadă este în general topit, exceptând unele văi nordice sau pante umbrite de la altitudini de 2000-2200. În cazuri extrem de izolate, avalanșele de topire pornite de la altitudini mari pot coborî sub 2200 m.

În restul masivelor stratul de zăpadă este extrem de redus și prezent doar în zona crestelor în Carpații Orientali și în Munții Făgăraș, în special pe unele văi nordice sau umbrite, în petice de grosimi mici și fără riscuri asociate, în masivele vestice fiind topit.

Notă: În funcție de evoluția vremii și a stratului de zăpadă, buletinul nivologic va fi reactualizat.

Informare nivometeorologică pentru perioada 28.04.2025 ora 21 - 01.05.2025 ora 21 EVOLUȚIA VREMII DIN INTERVALUL 25.04.2025-28.04.2025 În data de 25 aprilie, vremea a fost deosebit de caldă. Începând din 26 aprilie, vremea a devenit instabilă, iar valorile termice diurne au început să scadă. Instabilitatea atmosferică a fost accentuată cu precădere în data de 26 aprilie, după-amiaza și seara, când s-au semnalat înnorări temporar accentuate, averse, frecvente descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului, cu rafale în general de 50...70 km/h în Carpații Meridionali și Occidentali. La altitudini de peste 1800 m, trecător, au fost precipitații sub formă de măzăriche și ninsoare. În data de 27 aprilie, cerul a prezentat înnorări temporare, s-au semnalat precipitații sub formă de ploaie la altitudini sub 2000 m, iar la peste 2000 m, în Carpații Meridionali, trecător au fost și precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare; vântul a suflat slab și moderat, cu unele intensificări îndeosebi în prima parte a zilei pe creste, cu viteze de 40...50 km/h. În data de 28 aprilie, vremea a devenit frumoasă, cu cerul variabil. Strat de zăpadă se mai întâlnește doar izolat în zona montană, la peste 2000 m altitudine. În Munții Bucegi. La stația meteorologică Vârful Omu, a crescut cu 6…7 cm. În data de 28.04.2025, la ora 15, mai era strat de zăpadă în platforma stațiilor meteorologice doar la Vârful Omu, unde măsura 36 de cm

PROGNOZA VREMII PENTRU INTERVALUL 28.04.2025 ora 21 - 01.05.2025 ora 21 Vremea va fi în general frumoasă și se va încălzi ușor. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare după-amiaza și seara, când, izolat, vor fi averse și descărcări electrice. În ultima zi a intervalului, pe 1 mai, cerul va fi variabil, cu înnorări temporare mai ales după-amiaza și seara, când local vor fi perioade cu înnorări și instabilitate atmosferică mai accentuată, ce se va manifesta prin averse, descărcări electrice și posibil vijelii și căderi de grindină. Vântul va sufla slab și moderat, temporar cu ușoare intensificări ziua, asociate averselor. Izolat, pe văi, dimineața și noaptea, vor fi condiții de ceață. Temperaturi prognozate în intervalul 28.04.2025 ora 21 - 01.05.2025 ora 21: Peste 1800 m: temperaturi minime: în general -4...2 grade temperaturi maxime: în general 2…11 grade Sub 1800 m: temperaturi minime: în creștere, de la 0...3 grade la 2…6 grade temperaturi maxime: în general 11..17 grade Vânt la peste 2000 m: intensificări trecătoare de 50-70 km/h, din sector nordic și nord-vestic Izoterma de 0 grade: în urcare, de la 2400-2500 m spre circa 2800 m

meteorolog: Narcisa Milian

Legendă

Principalele mecanisme ce conduc la declanșarea avalanșelor

Zăpadă viscolită cu formare de plăci de vânt

Alunecarea întregului strat

Zăpadă proaspătă

Strat de instabilitate

Zăpadă umedă

Căsuțele marcate cu gri reprezintă expoziția versanților cu risc

Contact: e-mail: [email protected] ; Sibiu, Strada Someșului nr.49, tel. 0770714242; 0269235145

Bulletin data: Administrația Națională de Meteorologie (via EAWS / avalanche.report)

Régions couvertes