Romania
No current danger rating.
Avalanche Activity
Buletin nivometeorologic pentru perioada: 27.03.2024 ora 20 - 28.03.2024 ora 20
Averse de ploaie, vânt intens la altitudini mari.
MUNȚII FĂGĂRAȘ
RISC 4 - MARE
La peste 1800 m: Zăpada este umedă și instabilă în stratul superior, recent acumulat, ce depășește pe alocuri 20-30 cm, strat cu rezistență scăzută depus la altitudini de 1800-2200 m peste unele cruste de gheață pe care poate aluneca cu ușurință. În profunzime rezistența stratului este relativ scăzută în primii 50-70 cm, deși sunt prezente mai multe cruste de gheață intercalate cu cristale fine și fațetate, iar în apropierea solului întâlnim cristale de tip cupă. Pe creste se întâlnesc cornișe, care se pot rupe cu ușurință și destabiliza stratul, iar pe unele văi și în zonele adăpostite sunt troiene de peste 2 metri. În mod spontan, pe fondul insolației, al temperaturilor ridicate și temporar al precipitațiilor lichide, dar mai ales la supraîncărcări, straturile umezite și instabile din partea superioară a zăpezii, cu rezistență scăzută pe alocuri în primii 30-70 cm, pot aluneca peste straturile mai vechi și dure din interior, ducând la declanșarea unor avalanșe de dimensiuni medii și mari, riscul fiind mare(4). Unele avalanșe pornite de la altitudini de peste 1800 m vor coborî sub această altitudine. La altitudini mai mici de 1800 m, se întâlnește în partea superioară a zăpezii un strat de zăpadă umedă, recent acumulată, ce depășește pe alocuri 15-20 cm la peste 1500 m altitudine, iar spre sol zăpadă mai veche, întărită. Zăpada se va umezi puternic sub acțiunea insolației, a temperaturilor crescute și temporar a ploilor. Atât spontan, dar mai ales la supraîncărcări, se pot produce curgeri și avalanșe de dimensiuni mici și medii. Riscul declanșării avalanșelor va fi moderat(2).
Buletin nivometeorologic pentru perioada 27.03.2024 ora 20 - 28.03.2024 ora 20 MUNȚII BUCEGI
RISC 3 - ÎNSEMNAT
La peste 1800 m: în partea superioară a zăpezii regăsim un strat de zăpadă recent acumulat, umezit și instabil, ce are local peste 20-25 cm grosime, în special pe versanții nord-vestici. În zona crestelor, pe versanții sudici și estici regăsim unele structuri de placă de vânt, instabile. Stratul instabil din partea superioară este depus la altitudini de sub 2200 m peste unele cruste de gheață, peste care poate aluneca cu ușurință. În profunzime sunt cruste mai vechi de gheață, intercalate cu mai multe structuri de placă mai vechi, dar și cristale de tip cupă spre sol. În zona crestelor sunt cornișe de mari dimensiuni care se pot rupe cu ușurință, iar pe unele văi și pante adăpostite zăpada este acumulată în troiene mari, de peste 2 metri. Pe fondul insolației, al temperaturilor în creștere și trecător al precipitațiilor lichide, stratul instabil și pe alocuri straturi chiar mai profunde, cu rezistență încă redusă, pot aluneca peste straturile mai dure dinspre bază, pe pantele mai înclinate, atât spontan, dar mai ales la supraîncărcări, riscul de declanșare al unor avalanșe medii și mari fiind însemnat(3). În anumite cazuri, unele avalanșe pornite de la altitudini mai mari de 1800 m vor coborî sub această altitudine. Sub 1800 m: stratul este umezit puternic și de dimensiuni mai reduse, în partea superioară a lui întâlnindu-se stratul format în ultimele zile, ce depășește local 10-15 cm la altitudini de peste 1500 m. Pe fondul insolației, al temperaturilor ridicate și temporar al ploilor, vor fi condiții pentru declanșarea de avalanșe de dimensiuni mici și medii, riscul fiind amplificat la supraîncărcări. Riscul va fi moderat(2).
MUNȚII ȚARCU-GODEANU
RISC 3 - ÎNSEMNAT
La peste 1800 m: la suprafață se găsește un strat de zăpadă recent acumulat, cu grosimi ce depășesc pe alocuri 20-30 cm, umezit și instabil, depus pe anumite pante peste unele cruste de gheață. În zonele adăpostite și pe văile umbrite se întâlnesc depozite mai însemnate de zăpadă, iar în zona crestelor sunt formate unele cornișe. Pe fondul precipitațiilor lichide care se vor înregistra și al temperaturilor predominant pozitive, stratul mai instabil din partea superioară poate aluneca peste straturile mai dure din interior, ducând la declanșarea unor avalanșe de dimensiuni medii și izolat mari, riscul fiind amplificat la supraîncărcări. Riscul declanșării avalanșelor va fi însemnat(3). La altitudini mai mici de 1800 m: zăpada este de dimensiuni mai reduse, fiind prezentă mai ales pe văile de la altitudini de peste 1500 m. Zăpada se va topi pe fondul ploilor mai consistente așteptate și al temperaturilor ridicate și vor fi condiții pentru curgeri și declanșări de avalanșe de dimensiuni mici și izolat medii. Riscul va fi moderat(2), fiind amplificat la supraîncărcări.
Buletin nivometeorologic pentru perioada 27.03.2024 ora 20 - 28.03.2024 ora 20 MUNȚII PARÂNG-ȘUREANU
RISC 3 - ÎNSEMNAT
La peste 1800 m, la suprafață se întâlnește un strat de zăpadă recent acumulat, umezit și instabil, ce depășește local 15-20 cm, fiind depus pe alocuri peste cruste de gheață. În profunzime rezistența stratului crește gradual. Mai ales la supraîncărcări ale stratului, dar și în mod spontan, sub influența ploilor și a temperaturilor ridicate, stratul instabil din partea superioară, iar în cazuri izolate și zone din stratul mai vechi, pot aluneca peste straturile mai dure din interior, pe anumite pante mai înclinate, ducând la declanșarea unor curgeri sau a unor avalanșe de dimensiuni medii și izolat mari. Riscul declanșării avalanșelor va fi însemnat(3). Sub 1800 m: stratul de zăpadă se va topi accelerat, regăsindu-se în special la altitudini de peste 1600 m. Pe anumite văi sunt și depozite mai importante. Ploile și temperaturile pozitive vor duce la declanșarea unor curgeri și avalanșe de dimensiuni mici și izolat medii, pe pantele suficient de înclinate și pe versanții mai însoriți. Supraîncărcările stratului vor accentua riscul de declanșare al avalanșelor, care este moderat(2).
MUNȚII RODNEI
RISC 3 - ÎNSEMNAT
La peste 1800 m, zăpada are rezistență încă redusă în primii 20-30 cm, pe anumite pante, iar încălzirea vremii și temporar precipitațiile lichide, vor umezi și îngreuna stratul, ceea ce poate duce la curgeri și declanșări spontane de avalanșe medii și izolat mari pe pantele mai înclinate. În profunzime stratul este destul de compact, cu cruste de gheață ce alternează cu zone în care se găsesc cristale fațetate sau cupă. Pe anumite văi umbrite și în zonele adăpostite sunt troiene şi acumulări însemnate de zăpadă. Orice supraîncărcare a stratului, va crește riscul declanșării unor avalanșe prin dislocarea straturilor relativ instabile din partea superioară, pe pantele suficient de înclinate, riscul fiind însemnat(3). La altitudini mai mici de 1800 m: stratul are dimensiuni mai reduse, cu unele depozite mai vechi pe anumite pante umbrite sau adăpostite. Pe fondul ploilor și al temperaturilor în creștere vor fi posibile spontan curgeri, de dimensiuni în general reduse. Mai ales la supraîncărcări, pe pantele suficient de înclinate, se pot genera avalanșe de dimensiuni în general mici și izolat medii spre 1800 m. Riscul va fi redus (1).
Buletin nivometeorologic pentru perioada 27.03.2024 ora 20 - 28.03.2024 ora 20 MUNȚII CĂLIMANI-BISTRIȚEI
RISC 3 - ÎNSEMNAT
La peste 1800 m: stratul de zăpadă prezintă pe alocuri rezistență scăzută în primi 20-30 cm din partea superioară. În profunzime stratul mai vechi este destul de bine stabilizat și întărit, având și cruste de gheață în interior, iar spre sol sunt cristale de tip cupă pe versanții nordici. Pe fondul temperaturilor în creștere și temporar a ploilor, se pot semnala curgeri de suprafață, ce pot angrena straturi din profunzime, iar la supraîncărcări, pe pantele suficient de înclinate, se pot declanșa unele avalanșe de dimensiuni mici și medii, care pot angrena unele straturi din profunzime. Riscul declanșării avalanșelor va fi însemnat (3), fiind prezent mai ales la supraîncărcări. Sub 1800 m: stratul de zăpadă este mai consistent la peste 1600 m altitudine. Încălzirea vremii va duce la topirea accelerată a stratului. Pe anumite pante și văi adăpostite de la altitudini mai mari de 1600 m, unde mai sunt prezente depozite vechi, vor fi condiții de declanșare a unor curgeri și avalanșe de dimensiuni în general mici. Riscul va fi redus (1).
MASIVUL CEAHLĂU
RISC 2 - MODERAT
Stratul de zăpadă este umezit și prezintă pe alocuri rezistență moderată în primii 15 cm, spre sol zăpada fiind în general întărită și stabilizată. Pe fondul încălzirii vremii și a insolației vor fi posibile curgeri de suprafață, iar la supraîncărcări, pe pantele suficient de înclinate, precum și pe văile cu depozite mai mari de zăpadă, se pot declanșa unele avalanșe de dimensiuni mici și izolat medii, prin dislocarea stratului de zăpadă cu rezistență moderată din partea superioară. Riscul declanșării avalanșelor va fi moderat (2).
MASIVUL VLĂDEASA
RISC 1 - REDUS
Temperaturile vor fi ridicate, iar stratul de zăpadă se va umezi puternic și topi sub acțiunea vremii calde și a ploilor, mai ales la altitudinile joase. Pe unele văi și zone umbrite, unde sunt acumulări mai mari de zăpadă, se pot produce curgeri și avalanșe de dimensiuni în general mici. Riscul este redus(1).
Buletin nivometeorologic pentru perioada 27.03.2024 ora 20 - 28.03.2024 ora 20 Evoluția vremii din ultimele 24 de ore Vremea a intrat într-un proces de încălzire. Cerul a fost variabil, temporar noros. Pe arii restrânse în masivele sud-vestice s-au semnalat ploi slabe. Vântul a suflat moderat, cu intensificări temporare de 50-70 km/h, iar în zonele înalte din Carpații Meridionali au atins trecător 80-100 km/h, spulberând zăpada. Pe arii restrânse s-a semnalat ceață. Stratul de zăpadă a scăzut ușor. În data de 27.03.2024, la ora 14, stratul de zăpadă din platforma stațiilor meteorologice măsura: Carpaţii Meridionali: 215 cm la Bâlea-Lac, 138 cm la Vf. Omu, 128 cm la Vf. Țarcu, 33 cm la Păltiniș, 6 cm la Predeal, 3 cm la Fundata, 7 cm la Parâng, 5 cm la Sinaia. Carpaţii Orientali: 149 cm la Vf. Călimani, 57 cm la Vf. Lăcăuți, 45 cm la Ceahlău-Toaca, 33 cm la Vf. Iezer, 9 cm la Penteleu, 2 cm la Bucin. Carpaţii Occidentali: 14 cm la Vf. Vlădeasa.
Prognoza vremii în intervalul 27.03.2024 ora 20 - 28.03.2024 ora 20 Vremea va fi caldă pentru această perioadă. Cerul va avea înnorări temporar accentuate. Pe arii mai extinse în masivele vestice și nordice și local în restul masivelor se vor semnala averse de ploaie, însoțite izolat și de descărcări electrice. Pe crestele montane precipitațiile vor fi trecător mixte. Cantitățile de apă vor depăși pe arii restrânse 15-20 l/mp în Carpații Occidentali, în vestul celor Meridionali și în nordul celor Orientali, iar stratul de zăpadă va intra într-un proces de topire, mai accelerată la altitudini de sub 1800 m. Vântul va sufla în general moderat, cu intensificări de 60-80 km/h în majoritatea masivelor, iar în zonele înalte din Carpații Meridionali va depăși temporar 90-100 km/h. Pe arii restrânse se va semnala ceață. Temperaturi prognozate în intervalul 27.03.2024 ora 20 - 28.03.2024 ora 20: Peste 1800 m: temperaturi minime: temperaturi maxime: Sub 1800 m: temperaturi minime: temperaturi maxime:
-1…4 grade 3 …8 grade 1…6 grade 6…12 grade
Vânt la peste 2000 m: din sector sudic și sud-vestic, cu viteze ce vor atinge temporar 90-100 km/h. Altitudinea izotermei de 0 grade: oscilează între 2000-2800 m. meteorolog: Udo Reckerth
Legendă
Principalele mecanisme ce conduc la declanșarea avalanșelor
Zăpadă viscolită cu formare de plăci de vânt
Alunecarea întregului strat
Zăpadă proaspătă
Strat de instabilitate
Zăpadă umedă
Căsuțele marcate cu gri reprezintă expoziția versanților cu risc
Contact: e-mail: [email protected] ; Sibiu, Strada Someșului nr.49, tel. 0770714242; 0269235145
Bulletin data: Administrația Națională de Meteorologie (via EAWS / avalanche.report)