Avalanche forecast

Romania

ANM
View on map
Out of date — this forecast expired 3 years ago. You’re viewing past conditions, not the current bulletin.

No current danger rating.

Avalanche Activity

Buletin nivometeorologic pentru perioada 13.02.2024 ora 20 - 14.02.2024 ora 20

Strat consistent de zăpadă proaspătă în Meridionali

MASIVUL FĂGĂRAȘ

RISC MARE (4)

La peste 1800 m: Pe arii extinse s-au semnalat ninsori însemnate cantitativ, care au depus peste 30-40 cm de zăpadă proaspătă, iar pe versanții nordici local peste 50-60 cm. Vremea va continua să se răcească, va mai ninge, iar stratul va mai înregistra creșteri locale de peste 15-20 cm. În zona crestelor se întâlnesc cornișe de mari dimensiuni și plăci de vânt, cu rezistenţă scăzută, care se pot rupe cu ușurință. În zonele adăpostite sunt prezente depozite şi troiene de zăpadă însemnate. Atât în mod spontan, cât și la supraîncărcări, pe pantele mai înclinate, stratul de zăpadă proaspătă de la suprafață poate aluneca peste cele mai dure din interior, iar plăcile de vânt se pot rupe, ducând la declanșarea de avalanșe de dimensiuni medii și mari. Riscul va fi mare (4). Și la altitudini de sub 1800 m stratul nou-depus este de grosimi importante, ce depășesc 30-40 cm și pe versanții nordici local 50-60 cm, și este umed și îngreunat. Pe anumite pante și văi vor fi condiții de curgeri și de declanșare a unor avalanșe de dimensiuni medii și mari, riscul fiind crescut la supraîncărcări și mare(4).

Buletin nivometeorologic pentru perioada 13.02.2024 ora 20 - 14.02.2024 ora 20 MUNȚII RODNEI

RISC 3 - ÎNSEMNAT

La peste 1800 m, Ninsorile recente au depus local peste 20-25 cm de zăpadă proaspătă, peste zăpada mai veche, dar cu rezistență încă scăzută și care în mare parte a fost suflată de vânt pe văi, către altitudini mai joase. La suprafața zăpezii se întâlnesc astfel zone cu rezistență scăzută în primii 25-35 cm. În zonele adăpostite sunt troiene şi acumulări mai însemnate, în zona crestelor cornișe și plăci de vânt, iar alte plăci de vânt se vor forma, plăci ce se pot rupe cu ușurință. În profunzime stratul este înghețat și compact, cu multiple cruste de gheață. Pe pantele suficient de înclinate, straturile de la suprafaţă cu zăpadă proaspătă și cu rezistență redusă vor putea aluneca peste cele mai dure, din profunzime, ducând la declanșarea unor avalanșe de dimensiuni medii și izolat mari, riscul fiind prezent mai ales la supraîncărcări. Riscul declanșării avalanșelor se va menține însemnat(3). La altitudini mai mici de 1800 m Ninsorile recente au depus local un strat consistent și la altitudini mai joase, astfel că există un risc de declanșare de avalanșe de zăpadă proaspătă între 1500-1800 m. Mai ales la supraîncărcări, dar izolat și spontan, pe pantele mai înclinate, vor fi condiţii favorabile pentru declanșare unor curgeri sau avalanșe de dimensiuni medii și izolat chiar mari pe pantele cu depozite însemnate. Riscul se va menține însemnat(3). MUNȚII BUCEGI

RISC 3 - ÎNSEMNAT

La peste 1800 m: Răcirea vremii a fost însoțită de ninsori moderate, ce au depășit pe alocuri 10-20 cm, ninsori care s-au depus peste zăpada veche și umezită și care sub acțiunea temperaturilor negative a înregistrat o ușoară consolidare. La altitudini de 1800-2200 m, zăpada nouă s-a depus pe multe pante, de la diverse expoziții, peste cruste de gheață, cu care nu are coeziune. Se regăsesc în continuare plăcile de vânt din apropierea crestelor, mai ales pe versanții estici și sudici. În zonele adăpostite se întâlnesc depozite mai vechi, altele noi urmând a se forma. În profunzime, stratul mai vechi este în general înghețat şi compact. În aceste condiții, stratul de zăpadă proaspătă prezent și care se va mai depune și unele rezistență redusă din zona crestelor, pot aluneca peste cele mai dure din partea inferioară, mai ales la supraîncărcări, favorizând declanșarea unor avalanșe de dimensiuni medii și izolat chiar mari. Riscul este însemnat (3). Sub 1800 m: Stratul vechi, umezit, a înregistrat o consolidare pe măsura scăderii temperaturii la valori negative, iar la altitudini de 1500-1800 m s-au depus local peste 10-15 cm de zăpadă proaspătă și va continua să ningă. La supraîncărcări, pe pantele suficient de înclinate, mai ales de la altitudini de 1500-1800 m, vor fi condiții pentru declanșarea unor curgeri și avalanșe de dimensiuni mici și medii, riscul fiind însemnat (3).

Buletin nivometeorologic pentru perioada 13.02.2024 ora 20 - 14.02.2024 ora 20 MUNȚII PARÂNG-ȘUREANU

RISC 4 - MARE(4)

Peste 1800 m: S-au depus în urma ninsorilor recente local peste 40 cm de zăpadă proaspătă, mai ales pe versanții nordici. Spre creste întâlnim cornișe și plăci de vânt. Va continua să ningă și se vor mai depune suplimentar pe alocuri 10-20 cm de zăpadă proaspătă în următoarele 24 de ore. În profunzime stratul este înghețat și stabilizat. Pe pantele suficient de înclinate, se pot declanșa avalanșe de dimensiuni medii și mari, prin alunecarea zăpezii proaspete și cu rezistență scăzută, inclusiv prin ruperea plăcilor de vânt din zona crestelor, riscul fiind prezent în special la supraîncărcări. Riscul declanșării avalanșelor va fi mare(4). La altitudini mai mici de 1800 m, s-au acumulat local peste 20-30 cm și izolat chiar mai mult pe versanții nordici. În profunzime zăpada veche este încă umezită și de grosimi importante pe anumite văi. În văile și zonele adăpostite zăpada este acumulată în depozite mari. Mai ales la supraîncărcări, dar izolat și în mod spontan, se pot produce curgeri și declanșa avalanșe de dimensiuni medii și izolat chiar mari, riscul fiind însemnat(3)

MUNȚII ȚARCU-GODEANU

RISC 4 - MARE(4)

La peste 1800 m: Stratul de zăpadă prezintă pe alocuri 40-50 cm de zăpadă proaspătă în partea superioară și prezintă în continuare rezistență scăzută în primii 50-60 cm, iar ninsorile din următoarele 24 de ore vor mai crește stratul lent. În zonele adăpostite întâlnim depozite mari și troiene de peste 1-2 metri. În zona crestelor sunt cornișe, iar spre creste sunt formate plăci de vânt, care se pot rupe cu ușurință la supraîncărcări. Mai ales la supraîncărcări, dar și în mod spontan, vor fi condiții favorabile pentru declanșarea unor avalanșe de dimensiuni medii și mari. Riscul declanșării avalanșelor va fi mare(4). La altitudini mai mici de 1800 m, ninsorile recente au fost însemnate cantitativ, depășind 40-50 lm/p, iar zăpada căzută este umedă și grea, fiind însoțită trecător și de ploaie sau lapoviță. Va continua să ningă moderat. În văile și zonele adăpostite, în special între 1600-1800 m, zăpada este acumulată în depozite mai mari. Mai ales la supraîncărcări, se pot declanșa curgeri și avalanșe de dimensiuni medii și mari - riscul fiind mare(4).

MASIVUL VLĂDEASA

Buletin nivometeorologic pentru perioada 13.02.2024 ora 20 - 14.02.2024 ora 20 MUNȚII CĂLIMANI-BISTRIȚEI

RISC 3 - ÎNSEMNAT

La peste 1800 m, s-au acumulat local peste 20 cm de zăpadă proaspătă, peste stratul mai vechi ce prezenta rezistență încă redusă în primii 10-15 cm. În zonele adăpostite sunt troiene şi acumulări mai însemnate, iar în zona crestelor plăci de vânt. În profunzime stratul este înghețat și compact, cu multiple cruste de gheață. Pe pantele suficient de înclinate, zăpadă proaspătă, inclusiv cea care se va mai depune și straturile de la suprafaţă cu rezistență redusă vor putea aluneca peste cele mai dure, din profunzime, ducând la declanșarea unor avalanșe de dimensiuni medii și izolat mari, riscul fiind prezent mai ales la supraîncărcări și pe versanții nordici. Riscul declanșării avalanșelor va fi însemnat(3). La altitudini mai mici de 1800 m zăpada umedă și veche se va consolida ușor pe fondul scăderii temperaturilor, iar la altitudini de 1500-1800 m ninsorile au cumulat local 15-20 cm. Mai ales la supraîncărcări, pe pantele mai înclinate, vor fi condiţii pentru declanșare unor avalanșe de dimensiuni mici și medii, în special la altitudini de 1600-1800 m, riscul fiind însemnat(3).

MASIVUL VLĂDEASA MASIVUL CEAHLĂU

RISC MODERAT (2)

Va continua să ningă, iar stratul recent are local peste 15-20 cm de zăpadă proaspătă, mai ales pe versanții vestici. Pe alocuri stratul de zăpadă prezintă pe alocuri rezistență scăzută în primii 20-30 cm. În profunzime stratul este compact și stabil. Mai ales la supraîncărcări, vor fi condiții de avalanșe mici și chiar medii, în special pe pantele și pe văile pe care se vor crea acumulări mai mari de zăpadă. Riscul este moderat (2).

MASIVUL VLĂDEASA

RISC MODERAT (2)

Stratul de zăpadă este încă umezit, mai accentuat sub 1600 metri, este mai consistent pe anumite văi, îndeosebi din versanții vestici. În zonele înalte regăsim 15-20 cm de zăpadă proaspătă. Sunt așteptate ninsori slabe în continuare. Mai ales la supraîncărcări, se pot declanșa curgeri și avalanșe de dimensiuni mici și izolat medii, riscul fiind moderat(2).

Buletin nivometeorologic pentru perioada 13.02.2024 ora 20 - 14.02.2024 ora 20 Evoluția vremii din perioada 12.02.2024 - 13.02.2024 Vremea a fost închisă. Cerul a fost mai mult noros. Pe arii extinse s-au semnalat precipitații mixte la altitudini mai joase și predominant sub formă de ninsoare la peste 1500 m, iar în Carpații Meridionali s-a depus strat nou de zăpadă local consistent. Cantitățile de apă au depășit local 15-20 l/mp în Carpații Occidentali, Meridionali, nordul celor Orientali și pe arii restrânse 50-80 l/mp în Carpații Meridionali. Vântul a prezentat intensificări temporare de 60-80 km/h în zonele înalte din Carpații Meridionali și de Curbură, viscolind sau spulberând trecător zăpada. Stratul de zăpadă a crescut local cu până la 20-30 cm în nordul Carpaților Orientali, Ocidentali și mai consistent în Carpații Meridionali, cu până la 60 cm la Păltiniș. Local s-a semnalat ceață. În data de 13.02.2024, la ora 14, stratul de zăpadă din platforma stațiilor meteorologice măsura: Carpaţii Meridionali: 161 cm la Bâlea Lac, 124 cm la Vf. Țarcu, 74 cm la Păltiniș, 71 cm la Vf. Omu, 58 cm la Parâng, 56 cm la Cuntu, 11 cm la Predeal, petice la la Sinaia și Fundata. Carpaţii Orientali: 152 cm la Vf. Călimani, 55 cm la Vf. Iezer, 51 cm la Vf. Lăcăuți, 44 cm la Bucin, 43 cm la Ceahlău-Toaca, petice la Penteleu. Carpaţii Occidentali: 32 cm la Stâna de Vale, 26 cm la Vf. Vlădeasa, 12 cm la Băișoara, 8 cm la Semenic.

Prognoza vremii în intervalul 13.02.2024 ora 20 - 14.02.2024 ora 20 Vremea va fi în general închisă. Cerul va fi mai mult noros. Pe arii extinse se vor semnala precipitații însemnate cantitativ, predominant sub formă de ninsoare, temporar mixte la altitudini joase. Cantitățile de apă vor depăși local 10 în majoritatea masivelor și pe arii restrânse 20-30 l/mp în Carpații Meridionali. Vântul va avea intensificări trecătoare în zonele înalte, cu rafale care vor atinge temporar 60-80 km/h în Carpații Meridionali și Orientali, viscolind ninsoarea și reducând vizibilitatea. Local se va semnala ceață. Stratul de zăpadă va înregistra creșteri consistente, local de peste 25-35 cm. Temperaturi prognozate în intervalul: 13.02.2024 ora 20 - 14.02.2024 ora 20: Peste 1800 m: temperaturi minime: temperaturi maxime: Sub 1800 m: temperaturi minime: temperaturi maxime:

-10..-5 grade -7...-2 grade -7…-3 grade -4…2 grade

Vânt la peste 2000 m: din sector nord-vestic cu viteze de 70-80 km/h Izoterma de 0 grade: coboară de la 1200-1600 m spre 800-1300 m, cu valorile cele mai coborâte în nordul în Carpaților Orientali meteorolog: Ovidiu Câmpean, Udo Reckerth

Legendă

Principalele mecanisme ce conduc la declanșarea avalanșelor

Zăpadă viscolită cu formare de plăci de vânt

Alunecarea întregului strat

Zăpadă proaspătă

Strat de instabilitate

Zăpadă umedă

Căsuțele marcate cu gri reprezintă expoziția versanților cu risc

Bulletin data: Administrația Națională de Meteorologie (via EAWS / avalanche.report)

Regions covered