Boletín de aludes

Făgăraș

ANM
Ver en el mapa
Desactualizado: este boletín caducó 8 months ago. Estás viendo condiciones pasadas, no el boletín vigente.

Sin grado de peligro actual.

Avalanche Activity

Buletin nivometeorologic pentru perioada: 31.12.2025 ora 20 - 02.01.2026 ora 20

Ninsori viscolite.

MUNȚII FĂGĂRAŞ ŞI BUCEGI

RISC 3 - ÎNSEMNAT

La peste 1800 m: Datorită vântului puternic, zăpada proaspătă, ușoară, de tip pulver, s-a depus în zonele adăpostite în depozite consistente, iar în special în apropierea crestelor s-au format numeroase plăci de vânt la suprafață. Sub acest strat se regăsește un strat de cristale tip cupă, cu care au aderență scăzută și peste care poate aluneca cu ușurință. Deasupra solului este un strat întărit. Ninsorile din următorul interval vor mai depune un strat de 15…20 cm de zăpadă (mai mare acolo unde zăpada va fi dusă de vânt), crescând astfel grosimea stratului superior cu rezistență scăzută și aderență slabă la stratul inferior. Pe pantele înclinate, va exista riscul declanșării unor avalanșe de dimensiuni mici și medii, care să angreneze zăpada recentă sau plăcile de vânt formate în zona crestelor, atât spontan, dar mai ales la suprasarcini - risc însemnat(3). Sub 1800 m: zăpada are dimensiuni scăzute, fiind prezent în special la altitudini mai mari. Stratul va mai crește cu 10…15 cm în următorul interval. Vor fi posibile unele curgeri sau avalanșe de mici dimensiuni la altitudini de 1600-1800 m - risc redus (1)

Buletin nivometeorologic pentru perioada: 31.12.2025 ora 20 - 02.01.2026 ora 20 MUNŢII ŢARCU-GODEANU; PARÂNG-ŞUREANU

RISC 2 - MODERAT

La peste 1800 m: Vântul puternic, însoţit trecător de ninsori slabe, a determinat apariţia unor plăci de vânt mai ales în apropierea crestelor, depuse pe unii versanții nordici peste cristale tip cupă, cu care au aderență scăzută și peste care pot aluneca cu ușurință, iar în zonele adăpostite sunt formate depozite mai mari. În următorul interval se va mai depune un strat în general scăzut de zăpadă. Deasupra solului se întâlnește un strat întărit. Pe pantele înclinate, va exista riscul declanșării unor avalanșe de dimensiuni mici și medii, care să angreneze plăcile de vânt formate în zona crestelor, mai ales la suprasarcini. Riscul va fi moderat(2). Sub 1800 m: zăpada are dimensiuni scăzute, fiind prezentă în special la altitudini mai mari. Stratul nou-depus va fi relativ redus, fiind pe alocuri mai consistent pe versanţii sudici. Vor fi posibile unele curgeri sau avalanșe de mici dimensiuni la altitudini de 1600-1800 m - risc redus (1)

CARPAȚII ORIENTALI

RISC 2 - MODERAT

La peste 1800 m: Stratul de zăpadă, în prezent relativ redus, va crește treptat în următorul interval, cu 25…30 cm, pe alocuri chiar mai mult. Cele mai importante cantități vor cădea în ziua de 2 decembrie. Zăpada va fi tip pulver și se va depune peste cruste de gheață sau peste zăpada mai veche, stabilizată spre bază. Depozite mai consistente se vor întâlni pe văile adăpostite, unde va fi adusă de vânt, care va continua să prezinte intensificări îndeosebi în zonele înalte, unde va forma noi plăci de vânt. Pe pantele înclinate, va exista riscul declanșării unor avalanșe de dimensiuni mici și medii, care să angreneze plăcile de vânt formate în zona crestelor, mai ales la suprasarcini. Riscul va fi moderat(2). Sub 1800 m: stratul de zăpadă va crește de la o zi la alta, mai important în ultima zi a intervalului. Vor fi condiții pentru unele curgeri sau chiar avalanșe de dimensiuni mici pe pantele mai înclinate prin alunecarea zăpezii mai ușoare din partea superioară sau prin ruperea plăcilor de vânt, riscul fiind amplificat la supraîncărcări - risc redus (1).

Notă: În funcție de evoluția vremii și a stratului de zăpadă, buletinul nivologic va fi reactualizat.

Buletin nivometeorologic pentru perioada: 31.12.2025 ora 20 - 02.01.2026 ora 20 CARPAȚII OCCIDENTALI

RISC 1 - REDUS

Stratul de zăpadă va crește treptat în următorul interval, cu 25…30 cm, pe alocuri chiar mai mult. Cele mai importante cantități vor cădea în ziua de 2 decembrie. Zăpada va fi în cea mai mare parte tip pulver și se va depune peste cruste de gheață sau peste zăpada mai veche, stabilizată spre bază. Depozite mai consistente se vor întâlni pe văile adăpostite, unde va fi adusă de vânt, care va continua să prezinte intensificări îndeosebi în zonele înalte, unde se vor forma noi plăci la suprafață. Odată cu creșterea stratului de zăpadă, pe pantele înclinate va exista riscul declanșării unor avalanșe de dimensiuni mici și medii, care să angreneze plăcile de vânt formate în zonele înalte, mai ales la suprasarcini. Riscul de avalanșă, inițial redus (1) va crește în ultima zi până la moderat (2).

EVOLUȚIA VREMII ÎN ULTIMELE 24 de ORE Vremea a fost geroasă, ziua îndeosebi la altitudini mai mari de 1800m, iar noaptea în întreaga arie montană. Cerul a fost temporar noros. Local s-au semnalat ninsori slabe. Vântul a avut viteze la rafală de 60...85 km/h, iar la altitudini mari, în Carpații Meridionali și în Carpații Orientali rafalele au depășit 100...120 km/h, viscolind ninsoarea și formând depozite însemnate pe anumite zone și scăzând vizibilitatea. Local s-a semnalat ceață, asociată și cu depunere de chiciură. Stratul de zăpadă în platformele stațiilor meteorologice măsura, în data de 31.12.2025, ora 14: Carpații Meridionali: 125 cm la Vârful Omu, 65 cm la Bâlea-Lac, 10 cm la Țarcu, 16 cm la Sinaia, 9 cm la Păltiniș, 7 cm la Parâng, 6 cm la Predeal, 5 cm la Fundata, 4 cm la Cuntu și 2 cm la Voineasa Carpații Orientali: 27 cm la Călimani, 23 cm la Lăcăuți, 16 cm la Bucin, 13 cm la Penteleu, 10 cm la Iezer-Rodnei, 7 cm la Ceahlău, 3 cm la Poiana Stampei Carpații Occidentali: 11 cm la Băișoara, 8 cm la Stâna de Vale, 6 cm la Semenic, 4 cm la Roșia Montană, 3 cm la Vlădeasa 1800

PROGNOZA VREMII PENTRU INTERVALUL 31.12.2025 ora 20 - 02.12.2026 ora 20 Vremea va fi geroasă în 31 decembrie și 1 ianuarie, atât ziua, cât și noaptea; începând din data de 2 ianuarie, însă, va intra într-un proces de încălzire. Cerul va fi temporar noros și va ninge în aproape întreaga arie montană. Cantitățile cumulate de precipitații vor fi în general slabe până în 2 ianuarie, de 5-10 l/mp, apoi în cursul acestei zile vor fi mai importante, local 20…30 l/mp, îndeosebi în Carpații Occidentali și nordul celor Orientali. Vântul va prezenta intensificări mai întâi în Carpații Meridionali și Orientali, apoi în zona înaltă a Munților Apuseni și în jumătatea nordică a Carpaților Orientali, viteze de 70...80 km/h, iar la altitudini de peste 1700 m, de 90...100 km/h, viscolind ninsoarea și menținând vizibilitatea scăzută. Local se va forma ceață, asociată și cu depuneri de chiciură. Temperaturi prognozate în intervalul 31.12.2025 ora 20 - 02.01.2026 ora 20: Peste 1800 m: temperaturi minime: -22…-17 grade în prima noapte, în creștere la -14…-9 grade în cea de a doua temperaturi maxime: în creștere treptată, de la -19…-15 grade în prima zi la -8…-4 grade în ultima Sub 1800 m: temperaturi minime: -17…-12 grade în prima noapte, în creștere la -11…-6 grade în cea de a doua temperaturi maxime: în creștere treptată, de la -15…-7g rade în prima zi la -4…0 grade în ultima mtg. Narcisa Milian Notă: În funcție de evoluția vremii și a stratului de zăpadă, buletinul nivologic va fi reactualizat.

Legendă

Principalele mecanisme ce conduc la declanșarea avalanșelor

Zăpadă viscolită cu formare de plăci de vânt

Alunecarea întregului strat

Zăpadă proaspătă

Strat de instabilitate

Zăpadă umedă

Căsuțele marcate cu gri reprezintă expoziția versanților cu risc

Contact: e-mail: [email protected] ; Sibiu, Strada Someșului nr.49, tel. 0770714242; 0269235145

Bulletin data: Administrația Națională de Meteorologie (via EAWS / avalanche.report)

Regiones cubiertas