Parâng-Șureanu
Lawinengefahr
- All elevations
- 3 · Erheblich
Avalanche Activity
Buletin nivometeorologic pentru perioada: 27.03.2026 ora 20 - 30.03.2026 ora 20
Precipitații însemnate cantitativ, ninsori în zonele înalte. Intensificări ale vântului.
MUNȚII FĂGĂRAȘ și BUCEGI
RISC 3 - ÎNSEMNAT
La peste 1800 m: În următoarele zile sunt așteptate ninsori consistente, ce vor depune un strat de 15..30 cm și local de peste 30..40 cm. Acesta se va depune peste stratul relativ recent acumulat, de câțiva centimetri, iar pe anumite pante peste crustele portante de zăpadă înghețată de la suprafața zăpezii mai vechi, cu care va avea însă aderență redusă. Vântul va prezenta intensificări temporare în zona crestelor din sector predominant estic și nord-estic, ceea ce va duce la formarea unor plăci de vânt pe versanții vestici și sudici. Pe unele văi depozitele de zăpadă veche sunt consistente, iar altele noi se forma. În zona crestelor sunt formate cornișe. Va exista riscul declanșării unor avalanșe de dimensiuni medii și mari, mai ales la supraîncărcări ale stratului cu turiști sau schiori, care să angreneze în special stratul nou care se va depune și plăcile de vânt ce se vor forma în apropierea crestelor - risc însemnat(3). În cazuri extrem de izolate, la supraîncărcări mari ale stratului, pot fi dislocate sau angrenate în avalanșe și unele straturi din profunzime. Sub 1800 m: Stratul de zăpadă e umezit și mai consistent la altitudini de peste 1600 m. Se vor semnala precipitații mixte însemnate cantitativ, ninsori la peste 1600 m, care vor depune local 20..30 cm de zăpadă umedă și izolat mai mult, ce pot aluneca pe anumite pante peste stratul mai vechi și mai dur. Temperaturile diurne vor fi ușor pozitive la orele amiezilor, ceea ce va duce la umezirea suplimentară a stratului. Se pot declanșa atât curgeri, cât și avalanșe de dimensiuni mici și medii pe văile sau pantele înclinate de la peste 1600 m,, riscul fiind amplificat la supraîncărcări ale stratului - risc moderat(2).
Buletin nivometeorologic pentru perioada: 27.03.2026 ora 20 - 30.03.2026 ora 20 CARPAȚII MERIDIONALI: ȚARCU-GODEANU și PARÂNG-ȘUREANU
RISC 3- ÎNSEMNAT
La peste 1800 m: Va ninge consistent în următoarele zile și se vor înregistra creșteri de strat de 15..30 cm și local de peste 30..35 cm. Zăpadă proaspătă se va depune pe majoritatea pantelor peste vechile cruste portante de zăpadă înghețată, cu care va avea aderență redusă. În zona crestelor sunt formate cornișe. Vântul va prezenta intensificări temporare în zona crestelor din sector predominant estic și nord-estic, ceea ce va duce la formarea unor plăci de vânt pe versanții vestici și sudici. Pe văi depozitele vechi de zăpadă sunt consistente, depășind local 2 metri, iar altele noi se vor forma. Pe pantele înclinate, mai ales la supraîncărcări, se pot semnala avalanșe de dimensiuni medii și chiar mari, care să angreneze în principal zăpadă nouă care se va depune și plăcile de vânt din zona crestelor, iar în cazuri extrem de izolate, la supraîncărcări mari sau în alunecarea zăpezii noi, unele straturi din profunzime - risc însemnat(3). Sub 1800 m: Stratul de zăpadă e consistent până înspre altitudini joase, depășind local 25..30 cm la altitudini de 1500 m. Se vor semnala precipitații mixte, ninsori la peste 1600 m, care vor depune local 15..20 cm. Temperaturile diurne pozitive vor duce la umezirea suplimentară a stratului. Se pot semnala curgeri izolate pe anumite pante sau văi și avalanșe de dimensiuni în general mici, cu precădere la supraîncărcări ale stratului. Riscul va fi redus(1).
CARPAȚII ORIENTALI: MASIVELE RODNEI, CĂLIMANI-BISTRIȚEI
RISC 2- MODERAT
La peste 1800 m: Temporar în grupele nordice ale Orientalilor și mai consistent în grupele centrale și sudice va ninge viscolit și se vor depune 10..20 cm de zăpadă proaspătă și pe alocuri peste 30 cm în masivele Călimani și Bistriței. Aceasta se va depune peste un strat subțire prezent la suprafața stratului, de câțiva centimetri de zăpadă relativ recentă, iar pe alte pante peste crustele portante de zăpadă veche înghețată. Vântul va prezenta intensificări temporare în zona crestelor din sector predominant estic și nord-estic, ceea ce va duce la formarea unor plăci de vânt pe versanții vestici și sudici. Depozite mai consistente de zăpadă veche se întâlnesc pe văile adăpostite, local de 1-2 metri. Pe pantele înclinate va exista riscul declanșării de avalanșe de dimensiuni mici și medii, care să angreneze zăpada care se va depune și unele plăci de vânt care se vor forma, iar în cazuri extrem de izolate, la supraîncărcări mari ale zăpezii, inclusiv unele straturi din profunzime, riscul fiind prezent mai ales la suprasarcini - risc moderat(2). Sub 1800 m: stratul de zăpadă este mai consistent la altitudini de peste 1500 m, cu depozite mai însemnate pe anumite văi umbrite. Temporar va ninge la peste 1600 m și se vor depune local 10..20 cm de zăpadă. Temperaturile diurne ușor pozitive vor duce la umezirea stratului și la posibile curgeri de zăpadă proaspătă umezită. Se mențin condițiile pentru avalanșe de dimensiuni mici și izolat medii, mai ales la supraîncărcări risc redus(1) în masivul Rodnei și risc moderat(2) în masivele Călimani și Bistriței. Notă: În funcție de evoluția vremii și a stratului de zăpadă, buletinul nivologic va fi reactualizat.
Buletin nivometeorologic pentru perioada: 27.03.2026 ora 20 - 30.03.2026 ora 20 CARPAȚII ORIENTALI: MASIVUL CEAHLĂU
RISC 2 - MODERAT
Stratul de zăpadă e mai consistent la peste 1600 m, unde are în medie grosimi de 15-20 cm, cu unele depozite mai importante de zăpadă pe văile adăpostite. Temporar va ninge la peste 1600 m și se vor depune local 10..20 cm de zăpadă și izolat peste 30 cm, peste zăpadă mai veche și dură, ce prezintă pe alocuri cruste la suprafață. Temperaturile diurne ușor pozitive sau apropiate de 0 grade vor duce la umezirea ușoară a stratului și la posibile curgeri de zăpadă proaspătă umezită. Se mențin condițiile pentru avalanșe de dimensiuni mici și izolat medii, mai ales la supraîncărcări Pe pantele mai înclinate și cu acumulări mai importante sunt condiții de avalanșe de dimensiuni mici și izolat medii, care să angreneze zăpada care se va depune și unele plăci de vânt care se vor forma. Riscul de avalanșă va fi moderat(2) .
CARPAȚII OCCIDENTALI
RISC 1 - REDUS
În apropierea crestelor întâlnim zone cu cruste portante de zăpadă înghețată, mai ales pe versanții nordici sau umbriți. Stratul de zăpadă e mai consistent la peste 1600 m, unde are în medie grosimi de 15-20 cm, cu unele depozite mai importante de zăpadă pe văile adăpostite. Temporar va ninge la peste 1600 m și se vor depune local 10..15 cm de zăpadă, peste zăpadă mai veche și dură, ce prezintă pe alocuri cruste la suprafață.Temperaturile diurne ușor pozitive vor duce la umezirea stratuluiși la potențiale curgeri de mică amploare. Pe pantele mai înclinate și cu acumulări mai importante sunt condiții de avalanșe de dimensiuni mici, care să angreneze zăpada care se va depune, mai ales la suprasarcini. Riscul de avalanșă va fi redus(1). Notă: În funcție de evoluția vremii și a stratului de zăpadă, buletinul nivologic va fi reactualizat.
Buletin nivometeorologic pentru perioada: 27.03.2026 ora 20 - 30.03.2026 ora 20
EVOLUȚIA VREMII DIN ULTIMELE 2 ZILE Vremea a fost apropiată de cea obișnuită a perioadei, iar cerul temporar noros. Pe arii restrânse în cursul zilei de 26 martie și pe arii mai exitnse astăzi în masivele sud-vestice, s-au semnalat precipitații mixte, în general slabe, trecător ninsori în zonele înalte. Cantitățile de apă au atins izolat 10 l/mp în masivele sud-vestice. Vântul a suflat în general moderat, cu intensificări temporare de 45-60 km/h și cu rafale ce au atins 70-80 km/h în zonele înalte din Carpații Meridionali, spulberând zăpada și izolat 100-120 km/h pe crestele cele mai înalte. Pe alocuri s-a semnalat ceață, asociată izolat și cu chiciură pe crestele cele mai înalte din Carpații Meridionali și Orientali. Stratul de zăpadă a scăzut ușor, mai ales la altitudini joase, crescând doar astăzi pe crestele din vestul Meridionalilor, cu câțiva cm.
Stratul de zăpadă în platformele stațiilor meteorologice măsura, în data de 27,03.2026, ora 14: Carpații Meridionali: 174 cm la Vârful Omu, 161 cm la Bâlea-Lac, 133 cm la Țarcu, 19 cm la Sinaia, 29 cm la Cuntu, 15 cm la Păltiniș, 14 cm la Parâng. Carpații Orientali: 108 cm la Călimani, 68 cm la Lăcăuți, 20 cm la Bucin, 32 cm la Iezer-Rodnei, 32 cm la Ceahlău, 17 cm la Penteleu. Carpații Occidentali: 42 cm la Semenic, 13 cm la Băișoara, 28 cm la Vlădeasa 1800, petice la Stâna de Vale.
PROGNOZA VREMII PENTRU INTERVALUL 27.03.2026 ora 20 - 30.03.2026 ora 20 Vremea va fi în general închisă, iar cerul va fi mai mult noros. Se vor semnala precipitații însemnate cantitativ, cu precădere în Carpații Meridionali și Orientali, mixte la altitudini de 1300-1600 m și mai ales ninsori la peste 1600 m. Se vor acumula în întreg intervalul cantități de 20-30 l/mp în toate masivele, local 40-50 l/mp în Carpații Meridionali și Orientali și izolat chiar 60-70 l/mp pe versanții sudici ai Meridionalilor și estici sau sud-estici ai Orientalilor. Vântul va sufla în general moderat, cu intensificări temporare de 45-60 km/h în toate masivele și cu rafale ce vor atinge 70-80 km/h în zonele înalte, viscolind ninsoarea. Stratul de zăpadă va crește semnificativ, cu 10..20 cm în zonele înalte din majoritatea masivelor, iar în Carpații Meridionali și în grupele sudice și centrale din cei Orientali local cu 30..50 cm. Se va semnala ceață, asociată trecător cu depuneri de chiciură pe creste Temperaturi prognozate în intervalul 27.03.2026 ora 20 - 30.03.2026 ora 20: Peste 1800 m: temperaturi minime: în general între -8 …-3 grade temperaturi maxime: în general între -5 … 0 grade, în creștere luni, 30 martie, spre -3.. 2 grade Sub 1800 m: temperaturi minime: în general între -4 … 2 grade temperaturi maxime: în general între 0 … 6 grade, mai ridicate luni, 30 martie, cu 2..3 grade
mtg. Udo Reckerth Notă: În funcție de evoluția vremii și a stratului de zăpadă, buletinul nivologic va fi reactualizat.
Legendă
Principalele mecanisme ce conduc la declanșarea avalanșelor
Zăpadă viscolită cu formare de plăci de vânt
Alunecarea întregului strat
Zăpadă proaspătă
Strat de instabilitate
Zăpadă umedă
Căsuțele marcate cu gri reprezintă expoziția versanților cu risc
Contact: e-mail: [email protected] ; Sibiu, Strada Someșului nr.49, tel. 0770714242; 0269235145
Bulletin data: Administrația Națională de Meteorologie (via EAWS / avalanche.report)